Brave: Browser-ul fără reclame, de 7 ori mai rapid decât Chrome
Brendan Eich, inventatorul limbajului de programare Javascript și co-fondatorul proiectului Mozilla revine în atenția internauților cu noul browser, denumit Brave: Browser-ul fără reclame de 7 ori mai rapid decât Chrome.
Potrivit clipului de prezentare, Brave ar fi de 2-3 ori mai rapid, iar în anumite condiții, chiar de șapte ori mai rapid ca principalul său competitor – Chrome. Pe lânga asta, Brave nu permite afișarea în mod automat a reclamelor de tip SPAM.
BRAVE: Browser-ul fără reclame de 7 ori mai rapid decât Chrome
Reclama nedorită și încălcarea dreptului la intimate de către marile site-uri sunt principalele ținte împotriva cărora lucrează dezvoltatorii Brave.
Argumentul celor de la Brave este că în prezent utilizatorii sunt abuzați, deoarece 50% din traficul de pe mobil se risipește pe reclame bazate pe localizarea geografică. Din pricina reclamelor, conținutul se încarcă într-un interval mai mare de 5 secunde față de timpul mediu de așteptare. În plus, reclamele sunt unul dintre motivele pentru care îți scade puterea bateriei telefonului cu 21%.
În lumea IT, browser-ul a fost primit cu precauție. Totuși, editorii TechWorld spun că este o „alternativă respectabilă pentru Chrome sau Safari”.
„Când utilizatorii sunt de acord să primească reclame, acestea vor fi în concordanță cu interesele lor și confirmate anonim. Editorii de publicitate vor fi recompensați cu jetoane. Utilizatorul rămâne anonim pentru toate părțile. Utilizatorii care se înscriu vor beneficia, de asemenea, de o cotă de BAT, pe care o pot utiliza pentru a cumpăra produse premium sau pentru a le dona înapoi către editori.”
SURSA: basicattentiontoken.org
Citește și: Facebook modifică algoritmul de rankare. Cum sunt afectate firmele (II)